Why do I do this ?

Every new discovery represents a starting point for me. They give me new perspectives and I feel different about my surroundings and the people I meet. The present and all its mysteries is the most important time for me; the only time I can actually feel, change and capture.

Friday, January 6, 2012

La gradina botanica

Trezirea se face foarte devreme la dormitor. Nu stiu sa spun daca de vina e faptul ca suntem mai multi in acelasi loc si apar zgomotele matinale (foshnete de pungi si mers la baie) sau daca somnul necesar in acest loc e mult mai scurt decat intr-o camera normala. In orice caz, ideea e ca ma trezesc normal, fara prea mari greutati, cu mult inaintea alarmei mobilului. Problema in dimineata asta e ca m-am trezit mult mai ragusit si mai plin de secretii nazale decat in mod obisnuit. Nu mi-a fost frig, dimpotriva, dar poluarea asta te face sa tusesti si sa-ti suflii nasul non-stop.
Am uitat sa spun ieri ca minunatia mea de cazare (hotel Maria) are si terasa. Ce-i drept, nu e mare branza, vederea dand intre alte blocuri, iar sus nu gasesti decat un hamac si inca o camera "budget", dar tot ma duce cu gandul la Agra, unde peste tot erau "Roop Top views" (ei nu pot sa pronunte F-ul, deci e "Roop").
Revenind la ziua a doua de Calcuta, trezirea s-a facut intr-un mod linistit, dar cand am ridicat eu capul de pe perna nu mai eram prea multi in camera - numai eu, Josef, vreo 2 chinezi si Zoltan (romanashul cunoscut aseara). Dupa cum ne fu vorba, ramasese sa bem un ceai impreuna, dar la 9.30 trebuia sa ma intalnesc la micul-dejun cu Roxana si Razvan. I-am zis ca putem bea un ceai, dar dup-aceea il invit si la masa cu noi, unde nu cred ca ceilalti doi se vor supara. Cum el calatoreste pe un buget foarte redus, prima lui intrebare (logica de altfel) a fost daca e scump acolo unde mancam... Am stat putin sa ma gandesc, dar raspunsul n-avea cum sa nu fie da. O supa e vreo 65 de rupii (1 euro), iar el are vreo 150 de rupii buget de masa pentru toata ziua. I-am spus ca il invit eu fara niciun fel de problema, iar costul il acopar - n-avea cum sa fie prea mult, iar ca sa ajung la pretul camerei de hotel a celorlalti doi trebuie sa consum in compensatie... In fine, nu era mai mult de 10-12 RON un mic-dejun.
Zis si facut, am baut un ceai cu care a facut cinste el la coltul strazii (ceai cu lapte - se pronunta tcheai) - se bea din niste cescute de ceramica pe care la final le pui jos, langa bancuta pe care se bea -, dupa care am mers la restaurant. Tot in locul nostru inghesuit, unde abia ai loc printre scaune, iar cand se aglomereaza abia se mai misca si chelnerii, unde i-am gasit pe Roxana si Razvan. Au fost si ei placut surprinsi sa mai intalneasca un semi-vorbitor de limba romana (Zoltan nu-si gaseste toate cuvintele in romana, asa ca atunci cand nu mai are vocabular o da pe engleza - doar e prof cu masterat...) si am pornit o discutie despre drumul lui prin lume, despre calatorii samd. Ne-a povestit mai pe larg cum prima lui expeditie transfrontaliera de lunga durata a fost in Muntii Apalache din SUA, vreo 6 luni de zile cu rucsacul, dupa care a inceput sa cutreiere lumea. Ne-a dat de inteles ca daca esti profesor de engleza usile se deschid mult mai usor, in Asia cel putin fiind o mare cerinta pentru asa ceva. El calatoreste din banii facuti pe ici pe colo, deocamdata mai avand fonduri pentru inca vreo luna. Apoi se va duce in Nepal pentru cateva luni sa predea pentru masa si casa, iar dupa aceea se gandeste sa se angajeze in China pentru vreun an, dupa care sa o ia din nou la pas - acolo salariul e de vreo 2.000 de dolari pe luna si iti mai pot oferi si masa + cazare uneori. Daca strangi vreo 5-10.000 de dolari, stai linistit un an-doi cu burta la soare prin toata Asia (sau lumea a treia in general). Dupa China si estul Asiei are de gand sa mearga spre Africa. Multa bafta, ce sa zic... Noroc cu diploma de profesor de engleza (acu' stateam si eu sa ma gandesc daca ar fi tarziu sa ma apuc de facultatea asta), dar cica oricum te poti angaja prin Asia daca esti vorbitor nativ - multi profesori de-ai lor fiind "prin zona" cu engleza. Nu sunt nativ, dar poate ma ajuta accentul, ramane de vazut...
Am mai povestit de una, de alta, dupa care ne-am despartit - noi in ideea ca mergem la gradina botanica din localitate, el ca mai are niste treburi in timpul zilei, iar de la ora 18 are o filmare pentru un film indian impreuna cu un prieten englez (intalnit pe strada dupa ce am mancat). N-am inteles exact cum au fost selectionati si ce roluri au, dar ideea e ca se vor mai distra putin si ei cu fetzele lor "palide" prin acel film bollywoodian. Pe o straduta laturalnica mi-a aratat si locul unde mananca el cu 70 de rupii de isi umple burta. E mic, nu foarte stralucitor dpdv al curateniei, dar cum e mai tot timpul plin cu indieni ganganiile n-au cum sa-si depuna destul de repede ouale in mancare...
Dupa ce ne-am despartit de Zoltan, am luat drumul gradinii botanice cu un taxi - altfel aveam de ales traficul lor in comun, in care uneori se circula tinandu-te de bara scarilor de acces - cu care ne-am inteles ca va fi 400 rupii dus-intors (cu soferul asteptandu-ne acolo vreo 3 ore cat sa ne plimbam). La ei e mai convenabil sa te astepte pana iti termini treaba, dupa care sa te aduca inapoi. Ala e un client sigur, bani pe care nu-i pierzi. Pe noi nu ne deranjeaza, ci ne scuteste chiar de o grija - aceea de a mai cauta si negocia un alt taxi. Apropo de negociat, in Calcuta nu prea se practica treaba asta. Nici la taxiul asta nu prea am avut ce negocia, omul nelasand nici macar un 50 de rupii ca de la obraz. Oricum masinile sunt putin mai scumpe decat autoricsele, dar ideea in sine de negociere e neclara pe aici. Si preturile mai sunt uneori afisate pe strada la articolele de imbracaminte sau alte prostioare colorate, lucru nemaiintalnit in India pana acum decat in supermarketuri.
Ca sa ajungi la gradina botanica trebuie sa traversezi podul nou (cel vechi fiind cel mai aglomerat din lume din cate am citit - 100.000 de vehicule il tranziteaza zilnic), care costa 10 rupii. Soferul nu ne-a spus de taxa asta de pod ca trebuie sa o platim tot noi, dar i-am dat pana la urma, n-am stat sa negociem la bariera de iesire ca ne claxonau masinile din spate.

Ajunsi la gradina, si acolo era o taxa de parcare, dar soferul mi-a spus ca o sa mearga mai in spate sa parcheze ca sa nu plateasca asta. I-am luat numarul taxiului ca sa stiu dupa ce ma uit si ne-am dat intalnire la 15.30, cand preconizam ca vom iesi.
Am intrat in gradina lor botanica, dar ce ne-a surprins neplacut e ca n-ai voie cu sticle de plastic... Trebuie sa cumperi un recipient special de la poarta in care sa-ti versi lichidele de le porti cu tine. Din punctul nostru de vedere, e doar un alt mod de a-ti mai fura niste bani aiurea, dar am zis ca n-are rost sa ne certam cu ei la poarta, asa ca am aruncat sticla de apa pe gat(continutul)si la gunoi(recipientul), dupa care am intrat in cautarea faimosului Bananyan Tree (nu banana-tree), a saptea minune a Asiei sau ceva de genu'. Urat de tot la gradina lor botanica e ca mizerie se gaseste peste tot. Ei nu au nici macar acolo conceptul de curat, resturi de ambalaje fiind peste tot. E adevarat, PET-uri nu prea erau, dar jeg mult in rest.
Bananyan Tree-u respectiv e, de fapt, un copac cu foarte multe radacini aeriene care au reusit sa se infiga in pamant creand astfel o retea de ramificatii unitara - e acelasi copac, dar care da impresia unei mici padurici. Foarte interesant daca stai sa te gandesti si sa observi modul in care planta s-a orientat catre pamant cu radacinile respective si cum a reusit sa creeze un spatiu realmente unitar.

Ce ne-a surprins din nou neplacut a fost faptul ca exact langa acest Bananyan Tree, mandria parcului, se afla gardul de delimitare, iar dupa el o sosea cu nu stiu cate benzi. Nu te puteai bucura in liniste si curatenie atmosferica de copacul asta, ci trebuia sa mai inghiti sutele de kilograme de poluanti atmosferici din vecinatate. In fine, de flagelul asta nu cred ca va scapa India niciodata...



Dupa ce-am mai batut aleile si ne-am odihnit putin pe niste busteni taiati pe acolo prin gradina botanica, am iesit sa ne-ntalnim cu soferul nostru, care ne astepta la vreo 50 m de intrare. Urcam noi, la care soferul imi intinde o foicica cu pretul parcarii - 30 de rupii. M-am uitat putin la el ca si cum n-as fi inteles afirmatia lui si l-am mai intrebat o data ca sa vad ce reactie are. Mi-a spus ca e de datoria clientului sa plateasca toate taxele, el e doar soferul. Eram pe punctul de a ma da jos din taxi si sa iau altul, dar am zis sa stau sa-l lamuresc ca nu e asa cum zice el. Da-i si explica-i ca nu e treaba noastra unde si-a parcat el masina, ca noi ne-am inteles ca-i dam 400 dus-intors si atat, nu 450 cu tot cu taxe, nu nimic... A durat vreo 3-4 minute pana a-nteles omul, dar pana la urma si-a cerut scuze si a inteles ca el e de vina ca nu ne-a spus ca mai sunt si alte taxe. In fine, dup-aia se simtea prost si a tinut sa-si mai ceara scuze de vreo 2 ori pe drumul de intoarcere ca nu ne-a spus de taxele respective. N-am avut ce sa-i spun decat ca pentru urmatorii clienti sa retina treaba asta si sa le spuna de la bun inceput. Nu stiu daca va lua aminte, dar nu mai e treaba mea. Daca veniti pe aici, fiti sigur si intrebati soferii daca in pretul negociat intra toate taxele de pod si parcare, altfel s-ar putea sa pierdeti si voi ceva timp cu ei explicandu-le ce v-ati inteles.
Ne-am intors obositi dupa plimbare, asa ca dupa-amiaza Razvan si Roxana au pus bila pe 5 vreo ora, iar eu m-am retras sa mai documentez calatoria la mine in camera. A ramas sa ne-ntalnim la un internet cafe, unde am si postat ce am scris in camera. Interesant la cafeneaua asta era ca intrai descult, trebuia sa-ti lasi incaltamintea la usa. Treaba cu bordeiele si obiceiurile...
Dupa repriza de surfarit am mai umplut putin matzu pentru seara si ne-am retras la odihna. Din camera mea plecase englezul, asa ca am ramas numai eu, vreo 4 chinezi, Zoli si Josef, despre care am aflat ca n-are decat liceul terminat... Deja nu ma mai mira modul lui de gandire atat de mult. Noroc cu un chinez, Icei, cu care m-am conversat mai mult in seara asta. Mi-a povestit ca el invata momentan la Hong Kong, dar ca e de undeva de la sud de Shanghai. L-am descusut putin in legatura cu Hong Kong-ul, unde ma bate gandul s-o tai in viitorul apropiat, iar el m-a lamurit ca e foarte frumos, nu are criminalitatea de-o vedem noi in filmele cu Van Damme si ca e chiar dragut, cu chestii ieftine destul de multe (chinezarisme). Ramane de vazut cum ajung acolo...
Dupa ce mi-a povestit el despre locurile prin care se preumbla momentan, ne-am apucat sa discutam despre Europa, despre Romania si limba romana, iar eu i-am tinut putin un curs de fonetica latina - am facut paralele intre franceza, italiana si romana ca sa-si dea seama cat de mult seamana intre ele. I-am spus si ca romanii inteleg mai degraba celelalte natii decat viceversa, iar asta l-a facut sa se gandeasca daca n-ar fi o idee rea sa se apuce de romana. Ma intrebase ce limbi ar trebui sa stie daca vine sa viziteze Europa... I-am spus ca in afara de engleza, daca vrea musai sa invete o limba latina, sa puna burta pe franceza. Mi s-a plans ca e prea grea si il cred ca e pentru un asiatic ca el, dar c'est la vie...
Destul si pentru ziua respectiva, asa ca am dat stingerea si urmeaza a treia.

No comments:

Post a Comment