La muzeu si la cantare

Dimineata e din nou innorata, cu mai putine precipitatii, dar fara soare si cu aceeasi mizerie pe strazi. Noroc ca n-avem mult de mers pana la muzeu - e la celalalt colt al strazii noastre. Cica ar fi primul muzeu deschis in India...
Acolo e interzis accesul cu genti, asa ca toate "recipientele" se lasa la intrare. Imi pun aparatul la gat si imi indes obiectivele prin buzunarele vestei, dupa care intram in prima incapere. Plina cu oase si cu substante de ziceai ca am intrat in laboratorul de biologie-chimie din liceu. In fine, aveau de toate, de la trantozaur pana la mamut...
Camerele alternau mai apoi, ducandu-ne prin una bucata istorie indiana cu arme si fotografii, dupa care printr-o aripa asemanatoare cu Antipa noastra, una cu picturi si inca una cu sculpturi si monede. La indieni pana si ursul polar e negru...

Destul de maricel muzeul, iti poti pierde vreo 2-3 ore prin el. Cand am iesit, incepuse in curtea lui interioara un spectacol de papusi - era o expozitie speciala si se dadeau reprezentatii zilnice pentru copii din cate am inteles.
Muzeul ne-a obosit mai mult decat ne asteptam, asa ca am convenit sa ne retragem putin pentru odihna de dupa-amiaza. Eu si Razvan am vrut initial sa gasim un cinematograf cu Misiune Imposibila 4, am zis sa-l vedem totusi daca suntem aici, dar cele de pe langa noi nu rulau asa ceva. Ne-am lasat pagubasi dupa vreo 30 de minute de cautari si ne-am retras la paturile noastre.
Cand m-am trezit, Zoli mi-a aratat noua lui achizitie - o chitara Signature luata cu 500 de rupii de prin apropiere. Nu e rea deloc, suna bine in prima pozitie, doar ca distanta dintre corzi si grif se mareste foarte mult pana-n pozitia a 12a si cam falseaza pe acolo. In plus, corzile erau foarte tari, asa ca un recital prelungit iesea din discutie. El stie sa cante mai bine la muzicuta, dar a vrut sa-si cumpere si o chitara ca sa se mai antreneze prin India cat mai cutreiera. Ii place si lui Johnny Cash si mi-a cantat niste piese de la el, dintre care am remarcat cum i-a iesit Folsom Prison Blues... 10 cu felicitari. Ne-am apucat sa zdranganim prin dormitor, dar pana la urma am decis sa iesim la un ceai in strada. Acolo ne-am pus din nou pe cantat, a mai venit un francez cu chitara, s-au mai gasit un american si un filipinez (cred) care stiau si ei sa cante si uite asa am petrecut vreo 4 ore la coltul strazii cantand ca la Sighisoara, cu lumea strangandu-se buluc la spectacol. Acest mod foarte frumos prin care mi-am luat la revedere de la Calcuta m-a privat insa de cina (peste care am sarit pe nesimtite), asa ca mi-am luat doua banane verzi intru compensare. In lipsa de altceva, merg si alea. Nu sunt inca pregatit psihic sa mananc direct de la bucatarii stradali.
Seara am observat ca ne-am inmultit in camera, aproape toate paturile fiind acum ocupate (aveam o chinezoaica in dreapta si o spanioloaica in stanga), dar n-au fost probleme de spatiu - rucsacii sub pat si urci pe la picioare, asta e...
Icei, prietenul meu chinez, mi-a aratat pe iPadu lui ca m-a inregistrat in timp ce cantam. Da, am zbierat ca de obicei, putin mai gutural decat de obicei din cauza racelii, dar vom vedea ce-a iesit dupa ce ne intoarcem la Bucuresti.
Atat deocamdata - urmeaza somn, bagaje si drumul catre Delhi.