Prima zi in Calcuta

Calcuta e un oras cel putin interesant. Am sosit de dimineata in gara (unde aveau ATMuri si case de schimb valutar) si se vedea clar ca nu seamana cu celelalte gari indiene prin care ne-am mai perindat. Daca e s-o luam in mare, seamana putin cu peroanele Garii de Nord de la noi, dar parca e mai redusa ca dimensiuni. Nici nu pot sa spun ca ne-au interesat prea mult dimensiunile ei - eram atat de infometati si de obositi incat primul lucru pe care am convenit sa-l facem aici a fost sa luam mic-dejunul. Nu avea rost sa-l mai amanam pana dupa ce gasim cazare, asa ca am intrat intr-un fast-food de la capatul peronului. Oferta parea destul de interesanta, cu destule articole de patiserie, pizza si specialitati locale. Ultimele au picat din start, dat fiind faptul ca nu suntem fani picanterii (in Siliguri ne-am luat o cina picanta la restaurantul din gara), asa ca eu m-am intins la o bucata de pizza, un sandvis si o bucata de fruitcake (un fel de chec cu fructe). Primul, desi parea un sandvis normal, era "corupt" cu niste picanterii, pizza la fel, dar am indurat si am mancat. Si Razvan si-a luat un sandvis, dar de alt tip, si ala picant. N-avem sanse, asa ca ne resemnam si mancam mai departe. Macar checul a fost bun (nepicant, dar foarte putin dulce)...
Dupa masa de dimineata, ne-am indreptat catre taxiuri, din belsug in orice gara, dar aici cu mentiunea ca erau numai taxiuri, nu si ricse sau autoricse. In Calcuta nu prea se poarta ultimele mijloace de locomotie decat foarte putin. Tariful pentru a ajunge unde ne doream, pe Sudder Street, a fost din start cel indicat de catre domnul foarte binevoitor din tren care i-a oferit un pat Roxanei - 150-200 de rupii pentru noi trei. A fost 150 din start, asa ca am mers direct la taxiul nostru alb decupat parca din alte vremuri. Diferenta la taxiurile lor e ca cele galbene au voie numai in oras si la aeroport, iar cele albe au voie si in afara. Ca pret am inteles ca tarifele nu prea difera - n-am observat nimic la drumul nostru catre cazare. O alta caracteristica a acestui oras e ca nu prea poti sa negociezi. Pretul initial e cam ala care e, nu sunt genul care sa te traga in piept daca te vad alb (desi am rezervele mele in aceasta privinta).
Ajunsi noi la hotelul recomandat de Lonely Planet am vazut ca singura camera disponibila era una cu vreo 4-5 paturi, un mare semn al cercetasilor pe un perete (crinul mov pentru cine nu stie), cu peretii putin scorojiti si fara apa calda. Pe aici nu prea se poarta apa calda in general, asa ca Roxana si Razvan au pornit in cautarea altei cazari cu temperaturi mai prietenoase ale apei de la dus. Dupa vreo 45 de minute de aventuri, au revenit si mi-au spus ca singura cazare cu apa calda e la un hotel de clasa medie (nu din astea de economica cum am frecventat noi) si costa 1000 rupii camera pe noapte. Problema era ca nu aveau tarif diferentiat pentru single, adica daca voiam sa ma cazez singur ma costa pretu' intreg - nu chiar atat de convenabil, chiar daca era putin mai confortabil. Am intrebat la hostelu' asta la care eram daca nu au si dormitor. Intamplarea face ca da, iar eu aveam de luat ultimul pat disponibil. Am urcat sa vad cum arata - ca la azil, dar merge -, asa ca am convenit cu Roxana si Razvan sa stea ei la ala cu dus (lor le convenea in doi), iar eu sa raman aici cu 90 rupii/noapte. Mi-au zis ca pot veni la ei sa fac dus, asa ca n-avea cum sa nu-mi convina. Mi-am lasat rucsacu' cu catrafuse sub pat si mi-am dus la ei aparatura electronica (camera foto de rezerva si notebooku') pentru siguranta. Dormitorul nu se inchide niciodata, asa ca e mai bine asa.
Jos am fost surprins sa vad ca la cazare nu-ti cere copie dupa pasaport, ci iti fac ei o poza cu webcamu' si te baga intr-o baza de date. Cool shit for India...
Tarifele la internet si telefonie sunt decente, 15 rupii/ora, asa ca am verificat si eu ce mai e prin tara pana au zis ca termina Roxana si Razvan dusurile lor.
Dupa aceea am vazut si eu camera lor - discrepanta mare fata de restul cazarilor de pana acum. Peretii erau varuiti, mobila era relativ noua, baia avea gresie, faianta si dotari moderne... Deja parca pasisem in alta lume. Ce-i drept, camera era putin cam inghesuita, dar oferea tot ce-ti trebuie in occident. Am profitat, desigur, de dusul lor si a fost mai bine, am mai revenit putin la viata.
Dupa toata alergatura asta, am mers la pranz - Blue Sky Cafe, tot pe Sudder Street, la vreo 50 m de hotelul lor (100 fata de al meu). Mancarea foarte buna, chelnerul foarte fashnetz, stia si engleza si putina spaniola, iar cand a auzit ca suntem din Romania ne-a spus ca stie unde e, ca Maica Tereza s-a nascut acolo. Eu stiam altceva, ca in Serbia, asa ca am reverificat in Lonely Planet si l-am edificat pentru viitor... Revenind la restaurant, mancarea foarte buna, preturi mai maricele putin decat de obicei - cam un euro supa, 2 dolari un felu' II, iar ce era ciudat era ca nu au toaleta... Nu stiu cum au obtinut avizul de functionare, dar ideea e sa te duci acolo cu vezica goala, altfel trebuie sa dai fuga pe strada ca sa poti baga un suc sau ceva. Cand spun pe strada, nu glumesc. Toaleta publica era pe trotuar, formata din 3 pereti din faianta care acopereau zona masculina esentiala acestui proces. Nu deranjeaza pe nimeni, doar ca la femei e mai "groasa" treaba - pentru asta n-am gasit inca raspuns.
Dupa festinul gastronomic (nu mai mancasem ceva gatit ca lumea din Kathmandu), am dat o raita pe bulevardul lor de langa parcuri si ne-am indreptat incet catre Victoria Memorial - un mausoleu ridicat in cinstea reginei Angliei cu acelasi nume care s-a proclamat imparateasa a Indiei pe la mijlocul secolului XIX -, acum muzeu cu expozitie de pictura, carte veche, arme si tot felul de chestii legate de istoria Calcutei/Indiei.

Gradinile impunatoare in curat stil european (doar ca erau mai multe plante exotice) ne-au surprins foarte placut si am observat ca lumea de pe aici e mult mai aranjata decat in restul Indiei - mai multi oameni la costum, curati, cu familiile la promenada...
Biletul pentru straini, desigur, costa 150 de rupii, in timp ce localnicii platesc numai 10. Ca de obicei am putea spune.
Frumos inauntru, interesant, doar ca pe tavan se mai vedeau din cand in cand niste urme de igrasie - semn ca tot indienii il ingrijesc... Ca mai peste tot, garzile dinauntru au niste pusti de calibru foarte mare, care daca lovesc ceva fac gaura, nu penetreaza pur si simplu. Nu ne dorim sa aflam, oricum, dar am considerat de cuviinta sa mentionez ca trebuie sa te obisnuiesti cu asta. Pana si in banca din Siliguri de unde am reusit sa scoatem bani avea gardianul o pusca din asta... Mie unul mi se par eficiente doar la vanatoarea de ursi sau alte animale mari, manevrabilitatea lor fiind una foarte deficitara la dimensiunile respective.
In fine, revenind la ale noastre, ne-am perindat putin prin palat, dupa care am dat si noi o tura inconjurul mausoleului cu oprire pe gazonul din parc. Indienii, desigur, au dorit sa faca "poze cu maimuta" la greu, asa ca ne-am conformat si am zambit frumos pentru toti, iar altii chiar au dorit sa si intre in vorba cu noi - am mai dat de un indo-african care ne-a vazut si ne-a intrebat daca stim franceza, pentru ca nu mai vorbise cu nimeni de multa vreme... Prietenosi, n-ai ce spune.

Dupa mausoleu ne-am mai plimbat pe bulevardele lor "centrale" care pe mine ma duceau cu gandul la alea din Paris, cam cu acelasi grad de aerisire, doar ca se circula pe stanga, iar in plus au aici niste calesti impopotzonate de zici ca nu-i adevarat. Pe langa decoratiunile traditionale indiene, foarte colorate in esenta lor, vizitii s-au gandit sa mai adauge leduri multicolore si muzica in difuzoare. Pentru cine apreciaza chestiile de genul acesta, e o experienta de neratat (si neuitat)...

Prin parcuri lumea joaca cu zmeele si incinge partide de crichet, se plimba cu calutii, mai trage cu pusca cu aer comprimat in baloane colorate... ca la balci.

La trecerile de pietoni, ca sa se asigure ca nu scapa vreun grabit pe rosu, politia ridica o sfoara cu care tine multimea in loc.

Seara am mancat tot la Blue Sky, tot bun, asa ca ne-au castigat drept clienti fideli. Se mai preumbla din cand in cand chestii mici taratoare (cu multe picioare) prin incinta, dar acolo e mereu plin, asa ca n-au timp sa-si lase oua sau altceva prin mancare - cum mi-a spus mai tarziu colegul de dormitor de la patul numarul 1.
Seara se lasa foarte rapid la Calcuta, pe la 22 inchizandu-se mai toate sandramalele. Gasesti deschise doar vreo 2 bodegi, un exchange si vreo 2 magazine, iar pe la 23 e deja pustiu - doar vanzatori ambulanti.
Ne-am dus fiecare la casele noastre, iar eu am avut surpriza sa intalnesc in camera 2 personaje cu care m-am conversat vreo jumatate de ora - un neamt si-un englez. Restul camarazilor erau 2 chinezoaice si 3 chinezi + o persoana de la patul numarul 1 care nu venise inca.
Dupa cum spuneam, am inceput sa povestim intre noi, cu neamtul si englezul, si am ajuns sa filosofam pe tema calatoriilor in lume si a scopului in viata. Ei erau mai experimentati din punctul asta de vedere fata de mine (neamtu e plecat de vreo 2 ani din Germania, englezu' am inteles ca de vreo unu', da a vizitat mai multe decat Josef), asa ca eu am stat mai mult deoparte si am adaugat propria perspectiva cand vedeam ca neamtu' o iau rau pe aratura. In opinia lui, toata lumea ar trebui sa faca ce facem noi, pentru ca asta inseamna viata, asta inseamna sa traiesti, asta e scopul fiecaruia. El nu intelegea faptul ca lumea mai trebuie sa si lucreze ca sa-si permita asta, trebuie sa mai faca din cand in cand ceva - era de parere ca te poti descurca orinde oricum, iar el s-a apucat de treaba asta pentru ca era prea lenes acasa. Nu stiu ce sa zic, ne-a amuzat si pe mine si pe englez, dar parea desprins dintr-o grupa de clasa a 5a la capitolul asta - oricum e tinerel, vreo 24 de ani din cate am inteles... Mi-a placut cum a sintetizat/motivat putin englezu' treaba cu calatoriile si cu cautarea asta a fericirii/scopului in viata - "If you keep dooin' what you've always done, you'll always get what you've always got" (Daca continui sa faci ceea ce-ai facut dintotdeauna, vei avea mereu ceea ce ai avut intotdeauna). E un fel de-a spune ca trebuie sa mai si variezi ca sa te edifici in anumite circumstante, sa cunosti si sa experimentezi viata din tarile lumii a treia ca sa poti compara cu ce ai tu acasa si sa poti pretui mai mult anumite "avantaje" ale lumii moderne. De acord, doar ca eu, cel putin, vreau sa vad cate chestii pot pentru a-mi face o idee personala mai elocventa asupra lumii inconjuratoare. Oricum, dupa experienta indiana altfel incepi sa vezi banul muncit, eficienta in munca si gradul de saracie/bogatie al unei natii. I-am dat exemplu neamtului ce a spus Roxana la un moment dat - daca toata lumea si-ar dori sa faca ce facem noi acum, sa calatoreasca in acelasi timp, n-ar mai exista nimic pe lumea asa, n-ar mai exista economii, n-ar mai exista munca, servicii, nimic... N-a prea inteles sau n-a vrut sa inteleaga pe de-a-ntregu', ci o dadea inainte cu cat de adaptabil e el si cat de usor te poti descurca oriunde si oricum. L-am pus sa faca un mic exercitiu de imaginatie si sa se duca acasa, sa-si vanda si sa-si doneze toate (ca in parabola cu vamesul), dupa care sa inceapa sa se descurce cum stie el. A inceput cu propozitia "mi-as gasi ceva de munca...", moment in care si eu si englezul am sarit pe el sa-i subliniem ca fara munca nu se poate. In fine, o sa creasca el mare si o sa se dumireasca (speram).
Dintre celelalte chestii amuzante care s-au mai povestit aseara mai vreau sa enumar doua care mi-au ramas mai bine impregnate in memorie - ambele patite de englez.
In Bangladesh (de unde venise in urma cu o saptamana la Calcuta), omul s-a descurcat mai peste tot cu minimul banilor posibil, 10-15 rupii o masa, 50 de rupii cazarea, 2 rupii un ceai, chestii din astea. Impresionant daca stai sa convertesti in bani de-ai nostri, dar asta inseamna lumea a treia, preturi inexplicabil de mici si experiente imposibile pentru Europa secolului XXI. Un alt detaliu important e sa te impriestenesti cu localnicii si sa-i rogi pe ei sa sune la un hotel sau o cazare daca vrei sa stai undeva. Ei primesc din start preturi mai mici decat un strain, iar daca intreaba cat e camera si i se da un raspuns, el poate spune ca "o sa vina un prieten din Anglia ca sa stea la voi", deci rezolvi in mai putini bani. E bine sa nu te grabesti daca nu esti nevoit s-o faci...
In America de Sud a fost anul trecut, iar acolo daca vrei sa scapi de o corvoada noaptea prin orasele lor - cazarea - te duci la politie si le ceri sa te ajute. E foarte periculos sa te plimbi noaptea pe acolo, ne-a spus-o deja Patricio la Agra, rapirile fiind ceva la ordinea zilei, asa ca politia prefera, decat sa-si bata capul cu tine, sa te bage intr-o celula si sa stai acolo pe timpul noptii. Si ei scapa de o grija, si tu de o cheltuiala (fara sa-ti faca cazier). Cica a facut treaba asta de vreo 4-5 ori prin Bolivia si Venezuela. Fiecare e liber sa-l creada sau nu, dar mie mi s-a parut cel putin amuzant - pana n-o incerc nu pot sa bag mana-n foc.
Discutiile au continuat si dupa ce eu am abandonat corabia si m-am intors pe partea cealalta sa incerc sa dorm, dar la un moment dat a venit ocupantul patului cu numarul unu' si i-a rugat pe englez si pe neamt sa stinga lumina - era deja ora 00. Ei s-au conformat imediat si au fost de acord, iar eu l-am intrebat pe noul venit de unde e... Mi-a spus initial ca din Ungaria, doar ca e nascut in Romania - in Harghita. "Aaa, deci stii romana !" A ramas omu' surprins ca a mai intalnit un vorbitor de limba romana dupa vreo 10 ani de "inactivitate". N-am apucat sa povestim prea multe, dar am aflat ca a plecat dupa clasa a 10a in Ungaria, unde a facut si facultatea, dupa care a luat-o la pas prin lume si se tot preumbla. Am stabilit ca de dimineata mergem la un ceai sa ne mai povestim putin si sa isi mai exerseze si el romana. Interesant, asa ca de dimineata a ramas sa vorbim.
Lumina s-a stins in dormitor, linistea a pus stapanire pe camera, iar noaptea care si-a intrat in drepturi a fost una deosebit de calda. M-am culcat initial cu tricou si windstopper pe mine in sacul de dormit, dar n-am reusit... Pana la urma am deschis sacul si m-am desfacut la windstopper. Deja Calcuta e alta mancare de peste, mult mai calda decat restul zonelor de pana acum. Vedem maine cum se prezinta o zi intreaga pe paralela de 22,5 grade latitudine nordica...