Da... Recunosc cu mana pe inima ca uneori nu ma pot abtine cand vine vorba de cumparaturi, iar Kathmandu e cel mai prietenos oras din Asia de pana acum din acest punct de vedere.
Cum am zis si ieri, culorile si modelele de aici te trag de retina de-a dreptul, iar preturile sunt atata de tentane incat parca nu-ti vine sa crezi uneori. Sunt multe chestii contrafacute si de calitate inferioara, dar de la departare zici ca sunt "the real deal". De exemplu, o gramada de echipament de munte (doar suntem in Himalaya), dar cea mai mare parte (vreo 90%) e Made in Romania via China. Sunt foarte multe chestii Mammut Made in Romania, Raichle samd, la niste preturi de zici ca s-a intors lumea cu susu-n jos. Geaca Mammut care la noi e 1000 RON aici o gasesti cu vreo 130... ca sa dau un exemplu. Dar trebuie sa fii atent la cusaturi, la material, la fermoare. Daca stii cum ar trebui sa mearga, realizezi repede ca acea "frumusete" nu-i facuta sa dureze. Cel mai bine te feresti de ele... Le identifici usor - sunt cele care n-au pret si la care se negociaza cu vanzatorul. Cele cu pret sunt, cum zic vanzatorii, chestii "originale". Nu pot sa zic sigur ca sunt, dar se observa totusi o diferenta de calitate fata de shtifturile celelalte.
Dupa cum cred ca v-ati dat seama, azi a fost ziua a doua de shopping... Era vorba ca mai bifam si niste temple, dar am inceput dimineata in forta cu un magazin de echipament montan si am tinut-o asa pana la amiaza. Mi-am luat vreo 2 chestii (nici nu mai are rost sa spun ca la noi le gasesti cu vreo 500 RON estimez eu, iar aici le iei cu 160), dar cred ca si asa mi-am luat o bucatica de teapa - puteam sa gasesc mai ieftin aceleasi produse. Treaba e ca am fost la un magazin recomandat de patronul nostru de la hotel. In prealabil a vorbit prietenul nostru indian cu el sa ne duca undeva si sa vorbeasca pentru noi. Cica daca te duci cu un localnic care sa vorbeasca cu vanzatorul vei obtine un pret mai aproape de adevar - asa e in India si Nepal. Nu stiu ce sa zic... Mie mi s-a parut pana la urma ca erau mana-n mana, dar poate or mai fi si alte cazuri fericite.
In fine, ideea e ca daca vrei sa te imbraci de munte din cap pana-n picioare (fara bocanci) poti sa stralucesti frumos cu vreo 200 de dolari(ciorapi,pantaloni de polar,suprapantaloni,geaca+windstopper,manusi cu submanusi, cagula, tricou si sac de -15 grade)... La noi numai geaca te duce pe la banii astia intr-un magazin de specialitate. Nu stiu ce sa spun de sac - pana nu-l testezi, nu vezi, dar daca tine la un 0 grade e bun...
In fine, sa speram ca totusi am avut noroc si ca o sa ne bucuram fiecare de ce-am gasit pe gusturile noastre.
La pranz am incercat din nou o mancare locala, dar cu mai putina sfaraiala decat aseara. A fost bun - deja parca incepem sa ne revenim la digestia normala. "Papanasii" de azi au fost parca si mai buni decat acum doua zile, asa ca daca mai mancam acolo sigur o sa-i mai incerc.
Dupa pranz am zis sa ne revenim totusi la programul nostru initial si sa vizitam macar templul maimutelor, care e relativ aproape - cativa kilometri. Pe drumul catre hotel, insa, am descoperit un alt magazin de saluri unde ne-am abatut fara vreo intentie serioasa (eu si Razvan, ca Roxana era prin alte magazine).
Am zis ca gata, incetam cu prostiile si ne apucam de negocieri. Stiam cat eram dispus sa dau maxim - cat mi-au spus si localnicii ca ar trebui sa coste -, asa ca am intrat, am vazut ca ar avea ceva ce sa-mi placa si l-am intrebat de pret. Mi-a spus ca-mi face o oferta buna (I make you a good offer), iar eu i-am spus ca nu ma intereseaza sa fie buna, ci incredibila - n-aveam de gand sa pierd timpul.
Am plecat de la 1200 de rupii/bucata, iar eu i-am spus din start sa nu-mi dea pretul pentru o bucata, ci pentru 10... Omului deja i s-au aprins ochii si se pregatea de treaba. Mi-a lasat la un 700 "de obraz"... I-am spus ca glumeste si ca ii dau 220.
"Nu se poate" a spus el, iar eu i-am spus ca "ba da, stiu ca se poate". El nu si nu, ca e prea putin, ca nu-si scoate niciun ban, ca asa si pe dincolo, macar un 400... Am facut rapid un alt calcul si i-am spus ca mai mult de 240 nu-i dau. A contat faptul ca nu a dat inapoi. In momentul in care l-am vazut ca nu ma refuza pur si simplu am ramas la pretul asta. El a spus ca 270, iar eu i-am spus 240 si m-am ridicat sa plec. "No-no-no, where do you go my friend ?" La hotel sa-mi las lucrurile de munte si sa ma-ntorc cu CTCu (Roxana), dar sa ne-astepte ca venim...
Am venit cu Roxana, care a dat aviz favorabil, asa ca ne-am pus pe selectat saluri si asa s-a dus si templul maimutelor... Ce sa-i faci daca tot a trecut si lumina ? Am inceput sa batem din nou strazile Thamelului in cautarea unor alte chestii si a unei farmacii pentru Razvan, care se chinuie cu o raceala pacatoasa de vreo cateva zile.
Serios, plimbarea prin Kathmandu creeaza dependenta... De mai multe ori mi-a trecut prin minte ideea ca aici e un fel de Vama Veche(de acum vreo 5-6 ani). Iti face placere sa te clatesti vizual cu toate minunatiile de pe aici. Mi-am mai luat vreo 3 bluze, dar le-am prins la superoferta compensand astfel o parte din tzepusha de ieri. N-am reusit inca sa trec peste ideea ca nu ma pot desprinde de realitatea romaneasca si ma mai incurc printre ganduri...
Cina am luat-o la un restaurant foarte dragut, dosit undeva la parterul unei cladiri, la capatul unui coridor mai lung. Cand am ajuns noi era gol-golut, dar ne-am asezat totusi si le-am dat o sansa. Dupa ce am venit noi parca lumea a inceput sa curga, iar la final, cand am plecat, era aproape plin. Nu stim daca am fost noi de vina sau poate i-a atras ideea ca pentru a ajunge la baie trebuie sa treci prin bucatarie... Poate ca da, poate ca nu...
In fine, mancarea a fost foarte buna si nu am acuzat niciunul vreun efect advers.
Chelnerii au fost foarte draguti, iar cu unul dintre ei am reusit sa initiez si o mica discutie despre crichet (era India - Australia la TV), in care el mi-a explicat in mare niste reguli. Daca basebalul e complicat, crichetul nu se dezice nici el. Prea greu sa-l intelegi daca nu te pasioneaza cu adevarat... Ce m-a surprins placut, in schimb, a fost ca stia de nationala Romaniei de fotbal. L-a confundat pe Hagi cu un atacant, dar nu mai conteaza. Stia unde ne aflam pe harta si auzise de nationala de fotbal, asa ca in ochii mei era deja peste majoritatea nepalezilor.
Dupa masa am mers la o patiserie despre care ne-au spus prietenii nostri chilieni in Varanasi ca seara, dupa 20, vand produsele cu discount de pana la 50%... Am intrat, am vazut ca mai erau cateva chestii, le-am luat si le-am mancat. Bune, n-am ce zice. Iar am regasit o chestie "de acasa" prin locurile astea. Incepem sa ne obisnuim cu viata din Kathmandu, dar trebuie sa si iesim din oras. Maine am zis ca gata.
Acum m-am mutat din nou in camera-dormitor (singleu' nu-si merita banii) unde am avut surpriza sa descopar o chitara intr-un colt. Se pare ca e a unei tipe care nu e in camera - asta mi-a spus o alta tipa, columbiana, care era totusi in camera. Cred ca e mai bine decat cu indienii sforaiciosi... sau nu ? Om trai si om vedea.
Cum am zis si ieri, culorile si modelele de aici te trag de retina de-a dreptul, iar preturile sunt atata de tentane incat parca nu-ti vine sa crezi uneori. Sunt multe chestii contrafacute si de calitate inferioara, dar de la departare zici ca sunt "the real deal". De exemplu, o gramada de echipament de munte (doar suntem in Himalaya), dar cea mai mare parte (vreo 90%) e Made in Romania via China. Sunt foarte multe chestii Mammut Made in Romania, Raichle samd, la niste preturi de zici ca s-a intors lumea cu susu-n jos. Geaca Mammut care la noi e 1000 RON aici o gasesti cu vreo 130... ca sa dau un exemplu. Dar trebuie sa fii atent la cusaturi, la material, la fermoare. Daca stii cum ar trebui sa mearga, realizezi repede ca acea "frumusete" nu-i facuta sa dureze. Cel mai bine te feresti de ele... Le identifici usor - sunt cele care n-au pret si la care se negociaza cu vanzatorul. Cele cu pret sunt, cum zic vanzatorii, chestii "originale". Nu pot sa zic sigur ca sunt, dar se observa totusi o diferenta de calitate fata de shtifturile celelalte.
Dupa cum cred ca v-ati dat seama, azi a fost ziua a doua de shopping... Era vorba ca mai bifam si niste temple, dar am inceput dimineata in forta cu un magazin de echipament montan si am tinut-o asa pana la amiaza. Mi-am luat vreo 2 chestii (nici nu mai are rost sa spun ca la noi le gasesti cu vreo 500 RON estimez eu, iar aici le iei cu 160), dar cred ca si asa mi-am luat o bucatica de teapa - puteam sa gasesc mai ieftin aceleasi produse. Treaba e ca am fost la un magazin recomandat de patronul nostru de la hotel. In prealabil a vorbit prietenul nostru indian cu el sa ne duca undeva si sa vorbeasca pentru noi. Cica daca te duci cu un localnic care sa vorbeasca cu vanzatorul vei obtine un pret mai aproape de adevar - asa e in India si Nepal. Nu stiu ce sa zic... Mie mi s-a parut pana la urma ca erau mana-n mana, dar poate or mai fi si alte cazuri fericite.
In fine, ideea e ca daca vrei sa te imbraci de munte din cap pana-n picioare (fara bocanci) poti sa stralucesti frumos cu vreo 200 de dolari(ciorapi,pantaloni de polar,suprapantaloni,geaca+windstopper,manusi cu submanusi, cagula, tricou si sac de -15 grade)... La noi numai geaca te duce pe la banii astia intr-un magazin de specialitate. Nu stiu ce sa spun de sac - pana nu-l testezi, nu vezi, dar daca tine la un 0 grade e bun...
In fine, sa speram ca totusi am avut noroc si ca o sa ne bucuram fiecare de ce-am gasit pe gusturile noastre.
La pranz am incercat din nou o mancare locala, dar cu mai putina sfaraiala decat aseara. A fost bun - deja parca incepem sa ne revenim la digestia normala. "Papanasii" de azi au fost parca si mai buni decat acum doua zile, asa ca daca mai mancam acolo sigur o sa-i mai incerc.
Dupa pranz am zis sa ne revenim totusi la programul nostru initial si sa vizitam macar templul maimutelor, care e relativ aproape - cativa kilometri. Pe drumul catre hotel, insa, am descoperit un alt magazin de saluri unde ne-am abatut fara vreo intentie serioasa (eu si Razvan, ca Roxana era prin alte magazine).
Am zis ca gata, incetam cu prostiile si ne apucam de negocieri. Stiam cat eram dispus sa dau maxim - cat mi-au spus si localnicii ca ar trebui sa coste -, asa ca am intrat, am vazut ca ar avea ceva ce sa-mi placa si l-am intrebat de pret. Mi-a spus ca-mi face o oferta buna (I make you a good offer), iar eu i-am spus ca nu ma intereseaza sa fie buna, ci incredibila - n-aveam de gand sa pierd timpul.
Am plecat de la 1200 de rupii/bucata, iar eu i-am spus din start sa nu-mi dea pretul pentru o bucata, ci pentru 10... Omului deja i s-au aprins ochii si se pregatea de treaba. Mi-a lasat la un 700 "de obraz"... I-am spus ca glumeste si ca ii dau 220.
"Nu se poate" a spus el, iar eu i-am spus ca "ba da, stiu ca se poate". El nu si nu, ca e prea putin, ca nu-si scoate niciun ban, ca asa si pe dincolo, macar un 400... Am facut rapid un alt calcul si i-am spus ca mai mult de 240 nu-i dau. A contat faptul ca nu a dat inapoi. In momentul in care l-am vazut ca nu ma refuza pur si simplu am ramas la pretul asta. El a spus ca 270, iar eu i-am spus 240 si m-am ridicat sa plec. "No-no-no, where do you go my friend ?" La hotel sa-mi las lucrurile de munte si sa ma-ntorc cu CTCu (Roxana), dar sa ne-astepte ca venim...
Am venit cu Roxana, care a dat aviz favorabil, asa ca ne-am pus pe selectat saluri si asa s-a dus si templul maimutelor... Ce sa-i faci daca tot a trecut si lumina ? Am inceput sa batem din nou strazile Thamelului in cautarea unor alte chestii si a unei farmacii pentru Razvan, care se chinuie cu o raceala pacatoasa de vreo cateva zile.
Serios, plimbarea prin Kathmandu creeaza dependenta... De mai multe ori mi-a trecut prin minte ideea ca aici e un fel de Vama Veche(de acum vreo 5-6 ani). Iti face placere sa te clatesti vizual cu toate minunatiile de pe aici. Mi-am mai luat vreo 3 bluze, dar le-am prins la superoferta compensand astfel o parte din tzepusha de ieri. N-am reusit inca sa trec peste ideea ca nu ma pot desprinde de realitatea romaneasca si ma mai incurc printre ganduri...
Cina am luat-o la un restaurant foarte dragut, dosit undeva la parterul unei cladiri, la capatul unui coridor mai lung. Cand am ajuns noi era gol-golut, dar ne-am asezat totusi si le-am dat o sansa. Dupa ce am venit noi parca lumea a inceput sa curga, iar la final, cand am plecat, era aproape plin. Nu stim daca am fost noi de vina sau poate i-a atras ideea ca pentru a ajunge la baie trebuie sa treci prin bucatarie... Poate ca da, poate ca nu...
In fine, mancarea a fost foarte buna si nu am acuzat niciunul vreun efect advers.
Chelnerii au fost foarte draguti, iar cu unul dintre ei am reusit sa initiez si o mica discutie despre crichet (era India - Australia la TV), in care el mi-a explicat in mare niste reguli. Daca basebalul e complicat, crichetul nu se dezice nici el. Prea greu sa-l intelegi daca nu te pasioneaza cu adevarat... Ce m-a surprins placut, in schimb, a fost ca stia de nationala Romaniei de fotbal. L-a confundat pe Hagi cu un atacant, dar nu mai conteaza. Stia unde ne aflam pe harta si auzise de nationala de fotbal, asa ca in ochii mei era deja peste majoritatea nepalezilor.
Dupa masa am mers la o patiserie despre care ne-au spus prietenii nostri chilieni in Varanasi ca seara, dupa 20, vand produsele cu discount de pana la 50%... Am intrat, am vazut ca mai erau cateva chestii, le-am luat si le-am mancat. Bune, n-am ce zice. Iar am regasit o chestie "de acasa" prin locurile astea. Incepem sa ne obisnuim cu viata din Kathmandu, dar trebuie sa si iesim din oras. Maine am zis ca gata.
Acum m-am mutat din nou in camera-dormitor (singleu' nu-si merita banii) unde am avut surpriza sa descopar o chitara intr-un colt. Se pare ca e a unei tipe care nu e in camera - asta mi-a spus o alta tipa, columbiana, care era totusi in camera. Cred ca e mai bine decat cu indienii sforaiciosi... sau nu ? Om trai si om vedea.
No comments:
Post a Comment