La ghat-urile de pe Gange

La fel ca si in ziua precedenta, trezitul e cat se poate de dificil, drept urmare ziua incepe pe la ora 11. Ca plan de bataie, azi am decis sa vedem Templul de Aur din Varanasi si Gangele, fluviul sfant al hindusilor. In rest, pe seara poate prindem un film Bollywoodian la un cinema de-al lor...
Templul lor de aur e undeva ascuns pe niste stradute laturalnice, iar inauntru am inteles ca era foarte ud pe jos (trebuie sa te descalti), asa ca am renuntat. N-aveam chef sa merg descult. Au intrat restul, iar eu i-am asteptat afara cu bagajele (n-ai voie sa intri cu mobil, camera foto, video, rucsac samd, iar varianta sa le lasam spre pastrare la un ghiseu nu ne suradea).
Drumul pana la Gange nu e lung, trebuie doar sa urmam bulevardul de la capatul stradutei noastre spre nord si in vreo 15 minute suntem acolo. Nu e atat de mare apa pe cat ne asteptam, dar suntem in sezonul secetos, asa ca e de inteles. Se vedea, oricum, albia majora (zona inundabila) pe celalalt mal, asa ca ne-am facut o impresie de marimea lui la capacitate maxima.
Cum ajungi acolo esti bombardat cu oferte de plimbari cu barca, masaje pe malul raului si tot felul de podoabe, margele, pietre colorate...
Tot malul Gangelui e presarat cu ghat-uri, aceste trepte care coboara de la nivelul strazii pana la apa, aici desfasurandu-se tot felul de ritualuri - de la imbaiat si spalat haine pana la incinerat mortii. In ciuda faptului ca tot in fluviu se deverseaza niste canale, lumea face baie si bea cu pofta din apa sfanta. Pentru noi e mai greu de inteles, dar Europa nu-i Asia la fel cum iarna nu-i ca vara... Trebuie sa accepti si sa mergi mai departe, nu sa-ti bati capul prea mult.
Din cand in cand ne mai oprim si luam loc pe trepte, iar la una dintre aceste opriri am avut ocazia sa observ un zburator nocturn care se-ndrepta vertiginos spre mine. N-am apucat decat sa ma blochez ca la un croseu (macar sa nu mi se agate de piele), dar cand am eliberat blocajul m-am uitat pe mine si nimic. A reusit sa aterizeze sub mine, pe treapta unde-mi tineam picioarele. Nu arata prea rau, dar nici nu aveam chef sa-l mangai...

 Dupa aceasta intalnire neasteptata, ne-am continuat periplul prin zona de incinerare, unde n-o sa insist prea mult, dar ideea e ca trebuie sa fii tare de stomac ca sa rezisti. Ca fapt divers, pretul lemnelor pentru o incinerare cum-se-cuvine am aflat ca e vreo 600 de dolari (200 kg), iar ca durata tine vreo 3 ore.
Am luat-o apoi usor spre mall pe niste stradute intortocheate, iar acolo am luat din nou niste pizze vegetariene occidentaliste (fara Sprite fiert de data asta, doar Razvan a solicitat varianta incalzita), dupa care odihna in vederea filmului de diseara.
Din pacate, am ratat rezervarea (am ajuns prea tarziu la cinema), asa ca am decis sa mergem a doua zi la amiaza. Maine seara avem bilete la concertul de muzica traditionala indiana. Ziua se anunta foarte bogata din punct de vedere cultural.
Vom vedea (si vom asculta)...