La ora 10 se face decazarea la Taj Guest House, asa ca dupa reimprospatarea de dimineata cu apa rece din belsug (eu, pentru ca Roxana si Razvan aveau butelia cu gaz la usa camerei si centrala in baie, dar mi-a fost lene sa mai urc un etaj pana la ei) ne-am facut bagajele, le-am lasat la receptie si ne-am pregatit pentru o noua zi in Agra cu camerele foto la purtator si cu un rucsac usurel.
Dupa experienta Taj Mahal-ica de ieri cu ceata si vizibilitate redusa (cum se zice la jurnalele noastre despre starea drumurilor), nu ne asteptam la o imbunatatire majora, dar am zis ca macar sa profitam de sederea noastra la Agra pentru a vizita si celalalt mare monument din oras (ca mici sunt destule) - Agra Fort.
Cum ziceau prietenii nostri indieni din trenul catre Amritstar, fiecare oras cu fortul lui... Agra chiar nu avea cum sa se dezica, iar dimensiunea fortului e indeajuns de mare incat sa poata gazdui vreo 6 cetati ale Sighisoarei intre zidurile sale.
Mare, impozant, plin de maimute (despre care am fost avertizati inca de la intrare ca sunt foarte furacioase si agresive, asa ca nu e de joaca cu ele), dar si partial inchis pentru renovare. In orice caz, si sfertul care era deschis (cam atata aproximez ca am vazut) a fost indeajuns de mare incat sa ne putem pierde aproape 3-4 ore prin el. Pana acolo, "trasurile" cu dromaderi sunt cele mai exotice aparitii de pana acum, iar faptul ca am decis sa mergem pe jos pana la fort (aproximativ 2 km) ii nemultumea pe toti driverii localnici dornici sa ne tina de urat pana acolo. La un moment dat, unul dintre acestia, dupa ce i-am spus ca vrem sa mergem pe jos pana acolo, ne-a dat replica "it's not allowed". Foarte simpatic, aproape ca ne-a parut si rau ca nu l-am folosit, dar am zis sa ne mai dezmortim si noi oasele...
Teoretic, pe drumul de langa Taj au voie doar masinile electrice sau vehiculele cu tractiune umana/animala(pentru a reduce poluarea), dar se mai strecurau si tuc-tuc-urile discret. Asa am avut ocazia sa vedem acele carute agabaritice trase de dromaderi, masinile electrice de golf folosite la transport "in comun" si ricsele electro-pedalice.
Revenim... Daca vrei sa economisesti 1 dolar la vizitarea fortului, trebuie sa-l combini in aceeasi zi cu Taj Mahalu', dar cum noi am lasat si-o noapte intre ele am platit pretul intreg - 300 rupii (6 dolari). N-aveam de gand sa alergam de colo-colo, iar ieri am tot asteptat sa iasa soarele de dupa smog in curtea Tajului.
Exista si tururi care pleaca de la gara si te tin cate o ora si jumatate in fiecare parte + niscavai alte atractii, dar 1. pleaca de la gara (trebuia sa ne deplasam pana acolo), 2. porneau mai devreme decat ne-am rezolvat noi partea cu trezitul si mic-dejunul...
La fort e frumos si curat, oarecum asemanator cu Red Fort din Delhi, doar ca aici puteai vedea si in afara zidurilor din niste locuri de belvedere (mult spus data fiind obstructia vizuala aeriana), pe cand dincolo vizitai strict interiorul zidurilor.
Fauna incepea la fel, cu vulturi, papagali si atotprezentele veverite dungate (pe care Roxana le-a descris ca fiind "sobolanii lor") dar in plus aveam maimute cat cuprinde...
Veveritele locale sunt mult mai prietenoase, ele urcandu-se de-a dreptul pe tine daca aud fosnet de biscuiti in mana ta. Toti turistii au aflat asta gratie Roxanei, care a tras un tipat sanatos cand s-a intamplat asta pentru prima data...
A fost cat p-aci sa vedem si un atac reusit al unui vultur asupra unei veverite prea cutezatoare la cativa metri de noi, dar sunt viteziste micutele si, in plus, sunt ajutate de niste pasari care chiraie cand se lasa mai jos vulturii. Asta e, n-am avut ocazia sa facem un Nat Geo Wild, desi ar fi fost interesant...
Dupa fort s-a lasat cu foame, asa ca am decis sa incercam din nou la loterie si sa schimbam locul de furajare. Am ales o terasa din apropierea portii de sud a Tajului la recomandarea gazdei noastre si a unui francez care a luat masa acolo chiar inainte sa intram noi.
N-a fost rau deloc, iar pentru prima data am reusit sa simt gusturile tuturor celor 3 feluri de mancare. Au mai scapat ei putina boia sau piper pe acolo, dar am reusit sa disting clar fara sa fie nevoie sa beau ceva.
Dupa masa am dat o scurta raita prin bazarul din apropiere, unde am fost martorii unui furt in direct - o maimuta care a luat o bucata de dovleac de pe masa unui vanzator ambulant - si am mai negociat niste textile.
Spre seara am dat o raita printr-un internet cafe, ne-am mai pus in tema cu ce se intampla pe acasa, si ne-am recuperat bagajele de la pensiune. La sugestia gazdei, Roxana a reusit sa negocieze si sa obtina pretul "corect" de 60 de rupii pentru noi trei pana la gara. Initial omu' n-a vrut cand ne-a vazut 3 cu bagaje mari, dar cand a vazut-o ca e hotarata sa nu dea mai mult a cedat - mai erau multi altii care asteptau la rand...
La gara am ajuns cu vreo 15 minute inainte de ora de plecare a trenului, dar avantul ne-a fost oprit de un cuplu european (el spaniol, ea nemtoaica) care ne-au spus ca trenul are intarziere 2 ore... si asa a fost.
Foarte simpatici oamenii. Roxana a fost entuziasmata ca avea cu cine sa vorbeasca in spaniola (nu prea o rupeau ei pe engleza), iar eu surprins de capacitatea mea de a lega fraze in limba nativa a lui Banderas. Mai foloseam din cand in cand cate o "coproductie" italo-franco-romana, dar apelam cu incredere la Roxana care venea cu corecturile de rigoare.
Pentru a proteja identitatea personajelor in perspectiva urmatoarelor relatari, sa ii numim pe el Patricio, iar pe ea chiar nu mai tin minte cum o chema (sa-i zicem Maria)... A, gata, m-a lamurit Roxana - Miriam.
Oamenii foarte de viata, el calatorind o gramada (aveau vreo 40 de ani fiecare) mai ales prin America de Sud... A avut niste experiente de-a dreptul elocvente in vederea unor viitoare calatorii pe acolo. A caracterizat Chile ca fiind o tara nesigura, Peru - taticii mafiei din America de Sud, iar Bolivia ca fiind pervertita de mafiotii veniti din Peru. Ecuadorul, la fel, nesigur si putin dezvoltat, ca de altfel mai toate tarile din America de Sud, unde nu-ti trebuiau (cam in urma cu 10 ani, cand a petrecut el mai mult timp pe acolo) multi bani ca sa traiesti. Despre Ecuador, unde a stat un an si jumatate cu intreruperi, a spus ca nu i-au placut oamenii, care te minteau si te lucrau pe la spate, dar despre columbieni numai de bine - aia macar te mint in fata. E si asta o varianta...
Ce-am mai aflat de la el e ca vamesii englezi sunt foarte sarguinciosi la perchezitia corporala cand vii din Columbia si ca te palpeaza mai ceva ca doctorii la controlul prostatei.
Din nebuniile lui (recunoscute pe drept de catre faptuitor), una mi-a ramas foarte clara in minte. In Bolivia, la sugestia unor prieteni care-l asteptau acasa, in Spania, a luat jumatate de kilogram de marfa pe care si-a pus-o in rucsac si cu care calatorea prin tara (ca sa ajunga la un moment dat la avion). Pe drum a fost oprit de o patrula de politie care l-au luat sa-l duca la sectie pentru "verificare" si i-au retinut si banii (vreo 2000 de euro) cu promisiunea de a-i returna acolo. Pana sa ajunga la sectie, celalalt "retinut" alaturi de care era in masina s-a gandit sa evadeze, iar politistii l-au expediat rapid ca sa plece in urmarirea lui... desigur, cu tot cu bani. El n-a apucat decat prea tarziu sa realizeze ca sceneta asta a avut ca singur scop jaful, dar decat sa faca puscarie prin America de Sud eu zic ca a scapat ieftin. A recunoscut ca s-a calmat de atunci si ca nu mai face asa ceva, ci doar recreativ, in scop pur personal. Adevarul e ca i-au si sclipit ochii cand a auzit despre noi ca am fost la granita cu Pakistanul si ne-a spus ca au baietii aia niste specialitati pe acolo... da' noi n-am avut treaba cu asa ceva.
Au mai fost multe povestiri picante pe care sper sa nu le uit si sa le retin ca "asa nu" pe viitor, dar trenul a sosit pana la urma cu cele 2 ore intarziere si cu greu s-a mai urnit din loc... Atat de greu incat de dimineata, cand m-am trezit, aveam deja 6 ore intarziere. Nu ne grabim nicaieri, n-am uitat nimic pe foc, asa ca am avut timp sa scriu si aceste randuri.
Next stop, Varanasi... we hope.
PS: Trenul a avut pana la urma o intarziere de 12 ore (am stat, in total, 21 de ore pe tren), dar la cazare am avut parte de niste intamplari (surprinzator-placute) si mai si... Dar despre toate astea in postul urmator (poate putin mai tarziu).
Dupa experienta Taj Mahal-ica de ieri cu ceata si vizibilitate redusa (cum se zice la jurnalele noastre despre starea drumurilor), nu ne asteptam la o imbunatatire majora, dar am zis ca macar sa profitam de sederea noastra la Agra pentru a vizita si celalalt mare monument din oras (ca mici sunt destule) - Agra Fort.
Cum ziceau prietenii nostri indieni din trenul catre Amritstar, fiecare oras cu fortul lui... Agra chiar nu avea cum sa se dezica, iar dimensiunea fortului e indeajuns de mare incat sa poata gazdui vreo 6 cetati ale Sighisoarei intre zidurile sale.
Mare, impozant, plin de maimute (despre care am fost avertizati inca de la intrare ca sunt foarte furacioase si agresive, asa ca nu e de joaca cu ele), dar si partial inchis pentru renovare. In orice caz, si sfertul care era deschis (cam atata aproximez ca am vazut) a fost indeajuns de mare incat sa ne putem pierde aproape 3-4 ore prin el. Pana acolo, "trasurile" cu dromaderi sunt cele mai exotice aparitii de pana acum, iar faptul ca am decis sa mergem pe jos pana la fort (aproximativ 2 km) ii nemultumea pe toti driverii localnici dornici sa ne tina de urat pana acolo. La un moment dat, unul dintre acestia, dupa ce i-am spus ca vrem sa mergem pe jos pana acolo, ne-a dat replica "it's not allowed". Foarte simpatic, aproape ca ne-a parut si rau ca nu l-am folosit, dar am zis sa ne mai dezmortim si noi oasele...
Teoretic, pe drumul de langa Taj au voie doar masinile electrice sau vehiculele cu tractiune umana/animala(pentru a reduce poluarea), dar se mai strecurau si tuc-tuc-urile discret. Asa am avut ocazia sa vedem acele carute agabaritice trase de dromaderi, masinile electrice de golf folosite la transport "in comun" si ricsele electro-pedalice.
Revenim... Daca vrei sa economisesti 1 dolar la vizitarea fortului, trebuie sa-l combini in aceeasi zi cu Taj Mahalu', dar cum noi am lasat si-o noapte intre ele am platit pretul intreg - 300 rupii (6 dolari). N-aveam de gand sa alergam de colo-colo, iar ieri am tot asteptat sa iasa soarele de dupa smog in curtea Tajului.
Exista si tururi care pleaca de la gara si te tin cate o ora si jumatate in fiecare parte + niscavai alte atractii, dar 1. pleaca de la gara (trebuia sa ne deplasam pana acolo), 2. porneau mai devreme decat ne-am rezolvat noi partea cu trezitul si mic-dejunul...
La fort e frumos si curat, oarecum asemanator cu Red Fort din Delhi, doar ca aici puteai vedea si in afara zidurilor din niste locuri de belvedere (mult spus data fiind obstructia vizuala aeriana), pe cand dincolo vizitai strict interiorul zidurilor.
Fauna incepea la fel, cu vulturi, papagali si atotprezentele veverite dungate (pe care Roxana le-a descris ca fiind "sobolanii lor") dar in plus aveam maimute cat cuprinde...
Veveritele locale sunt mult mai prietenoase, ele urcandu-se de-a dreptul pe tine daca aud fosnet de biscuiti in mana ta. Toti turistii au aflat asta gratie Roxanei, care a tras un tipat sanatos cand s-a intamplat asta pentru prima data...
A fost cat p-aci sa vedem si un atac reusit al unui vultur asupra unei veverite prea cutezatoare la cativa metri de noi, dar sunt viteziste micutele si, in plus, sunt ajutate de niste pasari care chiraie cand se lasa mai jos vulturii. Asta e, n-am avut ocazia sa facem un Nat Geo Wild, desi ar fi fost interesant...
Dupa fort s-a lasat cu foame, asa ca am decis sa incercam din nou la loterie si sa schimbam locul de furajare. Am ales o terasa din apropierea portii de sud a Tajului la recomandarea gazdei noastre si a unui francez care a luat masa acolo chiar inainte sa intram noi.
N-a fost rau deloc, iar pentru prima data am reusit sa simt gusturile tuturor celor 3 feluri de mancare. Au mai scapat ei putina boia sau piper pe acolo, dar am reusit sa disting clar fara sa fie nevoie sa beau ceva.
Dupa masa am dat o scurta raita prin bazarul din apropiere, unde am fost martorii unui furt in direct - o maimuta care a luat o bucata de dovleac de pe masa unui vanzator ambulant - si am mai negociat niste textile.
Spre seara am dat o raita printr-un internet cafe, ne-am mai pus in tema cu ce se intampla pe acasa, si ne-am recuperat bagajele de la pensiune. La sugestia gazdei, Roxana a reusit sa negocieze si sa obtina pretul "corect" de 60 de rupii pentru noi trei pana la gara. Initial omu' n-a vrut cand ne-a vazut 3 cu bagaje mari, dar cand a vazut-o ca e hotarata sa nu dea mai mult a cedat - mai erau multi altii care asteptau la rand...
La gara am ajuns cu vreo 15 minute inainte de ora de plecare a trenului, dar avantul ne-a fost oprit de un cuplu european (el spaniol, ea nemtoaica) care ne-au spus ca trenul are intarziere 2 ore... si asa a fost.
Foarte simpatici oamenii. Roxana a fost entuziasmata ca avea cu cine sa vorbeasca in spaniola (nu prea o rupeau ei pe engleza), iar eu surprins de capacitatea mea de a lega fraze in limba nativa a lui Banderas. Mai foloseam din cand in cand cate o "coproductie" italo-franco-romana, dar apelam cu incredere la Roxana care venea cu corecturile de rigoare.
Pentru a proteja identitatea personajelor in perspectiva urmatoarelor relatari, sa ii numim pe el Patricio, iar pe ea chiar nu mai tin minte cum o chema (sa-i zicem Maria)... A, gata, m-a lamurit Roxana - Miriam.
Oamenii foarte de viata, el calatorind o gramada (aveau vreo 40 de ani fiecare) mai ales prin America de Sud... A avut niste experiente de-a dreptul elocvente in vederea unor viitoare calatorii pe acolo. A caracterizat Chile ca fiind o tara nesigura, Peru - taticii mafiei din America de Sud, iar Bolivia ca fiind pervertita de mafiotii veniti din Peru. Ecuadorul, la fel, nesigur si putin dezvoltat, ca de altfel mai toate tarile din America de Sud, unde nu-ti trebuiau (cam in urma cu 10 ani, cand a petrecut el mai mult timp pe acolo) multi bani ca sa traiesti. Despre Ecuador, unde a stat un an si jumatate cu intreruperi, a spus ca nu i-au placut oamenii, care te minteau si te lucrau pe la spate, dar despre columbieni numai de bine - aia macar te mint in fata. E si asta o varianta...
Ce-am mai aflat de la el e ca vamesii englezi sunt foarte sarguinciosi la perchezitia corporala cand vii din Columbia si ca te palpeaza mai ceva ca doctorii la controlul prostatei.
Din nebuniile lui (recunoscute pe drept de catre faptuitor), una mi-a ramas foarte clara in minte. In Bolivia, la sugestia unor prieteni care-l asteptau acasa, in Spania, a luat jumatate de kilogram de marfa pe care si-a pus-o in rucsac si cu care calatorea prin tara (ca sa ajunga la un moment dat la avion). Pe drum a fost oprit de o patrula de politie care l-au luat sa-l duca la sectie pentru "verificare" si i-au retinut si banii (vreo 2000 de euro) cu promisiunea de a-i returna acolo. Pana sa ajunga la sectie, celalalt "retinut" alaturi de care era in masina s-a gandit sa evadeze, iar politistii l-au expediat rapid ca sa plece in urmarirea lui... desigur, cu tot cu bani. El n-a apucat decat prea tarziu sa realizeze ca sceneta asta a avut ca singur scop jaful, dar decat sa faca puscarie prin America de Sud eu zic ca a scapat ieftin. A recunoscut ca s-a calmat de atunci si ca nu mai face asa ceva, ci doar recreativ, in scop pur personal. Adevarul e ca i-au si sclipit ochii cand a auzit despre noi ca am fost la granita cu Pakistanul si ne-a spus ca au baietii aia niste specialitati pe acolo... da' noi n-am avut treaba cu asa ceva.
Au mai fost multe povestiri picante pe care sper sa nu le uit si sa le retin ca "asa nu" pe viitor, dar trenul a sosit pana la urma cu cele 2 ore intarziere si cu greu s-a mai urnit din loc... Atat de greu incat de dimineata, cand m-am trezit, aveam deja 6 ore intarziere. Nu ne grabim nicaieri, n-am uitat nimic pe foc, asa ca am avut timp sa scriu si aceste randuri.
Next stop, Varanasi... we hope.
PS: Trenul a avut pana la urma o intarziere de 12 ore (am stat, in total, 21 de ore pe tren), dar la cazare am avut parte de niste intamplari (surprinzator-placute) si mai si... Dar despre toate astea in postul urmator (poate putin mai tarziu).
Ahaa, exact la ce ma gandeam si eu cand ziceam "America de Sud"... Acum voi stii ce sa zic si cand ma gandesc "India" ;)
ReplyDelete