Da, am ajuns la Kathmandu... Parca a durat o eternitate, o povestire in povestire, dar pana la urma a fost placut, cu destule momente memorabile. Vezi mult mai multe din autocar decat din tren, unde geamurile lor sunt undeva jos, cu optiunea "jaluzele trase" pentru a mai opri din frigul care mai intra uneori pe la cheder.
La autocar ai aer conditionat de cantitatea de praf plutitoare, gaurile ocazionale facand doar interesant traseul curentilor de aer prin interiorul masinii, iar usa de urcare/coborare are un real aport dimineata la a mai racori putin atmosfera. Nu am putut sa nu ne minunam deseori de oamenii care stau in slapi (fara ciorapi) si n-au nicio treaba cu racoarea de afara. Asta inseamna adaptare la conditiile de mediu...
Revenind la Kathmandu, pentru ca despre drum am vorbit deja, orasul ne-a primit seara cu o deosebita discretie (a se citi "intuneric bezna"), iar dimineata cu un cer senin si-un soare care ne-a facut sa credem ca poluarea nu si-a facut inca simtita prezenta aici.
In timpul noptii am avut totusi parte si de un episod interesant pe care n-am apucat sa-l relatez mai devreme.
Initial, Razvan a rezervat o dubla si un single la hostelul nostru, dar la fata locului socoteala nu a mai fost aceeasi. In ton cu majoritatea plangerilor de pe hostelbookers.com, camerele rezervate nu erau disponibile, asa ca a trebuit sa ne adaptam, ei luand o tripla in regim de dubla, iar eu fiind nevoit (dar nicidecum deranjat de perspectiva) sa-mi petrec prima noapte in camera-dormitor cu 5 paturi cu mentiunea ca voi fi singur, iar din a doua seara se va elibera o single.
Zis si facut, am urcat pana la etajul 5, unde aveam si iesire pe terasa, mi-am ochit un pat in coltul din stanga sus al camerei si mi-am trantit pe el sacul de dormit (cu mine inauntru) in vederea unui somn binemeritat. Dusul l-am amanat pentru dimineata, curentul electric necesar incalzirii apei fiind disponibil doar pe timpul noptii. Ei incalzesc rezervoare mari situate pe terasele cladirilor(dupa ce in prealabil urca apa cu hidrofoarele), iar dimineata e cam singura perioada in care ai certitudinea ca poti face un dus cald. Daca nu, trebuie s-o iei sporadic, pentru ca alta metoda de incalzire a apei nu exista.
Mi-am inchis eu frumos usa cu "zavorelul" (o chichineatza ca la usa de la baie), am verificat gemurile ca sa nu am scapari de caldura si am incercat sa pun ochi pe ochi.
Nu prea mi-a iesit, pentru ca am avut proasta inspiratie ca in timp ce scriam postul precedent sa ma infrupt cu pofta dintr-un Toblerone negru. M-am intors de pe-o parte pe alta pana pe la 3, cand am auzit pe scari vorbe si pasi care se tot apropiau... Intr-un final, a venit si certitudinea ca voi avea si colegi de camera in noaptea asta. 3 indieni din Calcuta care treceau prin oras(n-am stat sa vorbesc cu ei prea mult), dintre care unul sforaicios... N-au facut prea mult zgomot cu pregatirile, in 10 minute fiind toti sub plapumi, dar la nici 2 minute de la stingere a inceput concertul pentru broscutza si orchestra. Din fericire, nu ma deranjeaza chiar atat de mult treaba asta si pot dormi chiar daca sforaie cineva langa mine (numai sa nu se zguduie peretii), dar cum ciocolata inca nu-si pierduse efectul a trebuit sa ma mai delectez vreo 15 minute...
De dimineata am fost matinal, poate prea matinal... La 9.15 aveam deja dusul facut desi ora de intalnire era 10 in receptie. Drept urmare, am coborat si am mai citit presa romaneasca online ca sa treaca timpul.
Pe la un 12.30 am reusit sa poposim pe terasa restaurantului "Big Belly"(ne-am mai fasticit prin niste magazine), unde am mancat (Roxana dixit) "cel mai bun mic dejun de cand am ajuns in Asia". Adevarul e ca omleta combinata cu un fel de cartofi taranesti, ceai tibetan (cu lapte de iac) si paine prajita cu miere a fost o adevarata placere.
Toaleta terasei a fost o experienta interesanta, cu 2 lumanari pe rezervorul de la WC (oamenii s-au orientat daca n-au curent in timpul zilei) si un miros puternic de naftalina (aveau vreo doi pumni de boabe intr-o farfurioara), iar capcana cu pragul de sus a functionat si de data asta in cazul meu...
Dupa aceea am dat fuga la centrul de informare turistica sa vedem ce ne sfatuiesc si ei la fata locului, plus niste cumparaturi la tarabele si magazinele de pe strada.
Trotuarele de aici nu sunt pline de gunoaie, iar pe marginea lor chiar exista un canal de scurgere (curatat si el). E un salt destul de mare de la deranjul cartierelor indiene de pana acum, iar intoarcerea la o oarecare situatie familiara noua ne mai ia parca din stresul de a nu calca in ceva (fie el de provenienta menajera, umana - indienii sunt pasionati de scuipat tutun pe strada - sau bovina) transformand astfel plimbarea pe strazile cartierului Thamel intr-un lucru mult mai placut.
Culorile de pe stradute iti starnesc un zambet de la o ureche la cealalta, majoritatea hainelor, a gentilor, a caciulilor si a salurilor expuse spre vanzare atragandu-ti ochii instant intr-un "vals din ce in ce mai tare". Seamana pe alocuri cu unele tarabe din Vama, doar ca aici nu prea intalnesti lemnul ca material de constructie al cosmeliilor.
Te poti plimba la nesfarsit si intra din magazin in magazin, n-are cum sa nu-ti placa, iar distantele sunt foarte scurte in aceasta zona pentru turisti. Merita sa-ti sacrifici o zi pentru cumparaturi, dar treaba cu negociatul nu trebuie s-o uiti niciodata. Am cumparat chestii plecand de la 750 de rupii ajungand pana la urma la 250, dar ne-am mai si inselat la altele dupa ce am comparat mai apoi in alta parte. Mi-e greu sa ma adaptez, pentru ca aici viata are alt cost, iar eu ma gandesc in primul rand daca-mi convine pretul. Prietenul meu indian mi-a sugerat cum sa negociez in India(cu aplicabilitate si in Nepal)... Daca mi se cere 1500, spun ca dau 500, dupa care mai discutam (cam asta e dimensiunea problemei). Ei te vad ca turist si iti ofera de cel putin 3 ori valoarea efectiva a produsului, conteaza ca tu sa stii cat de mult iti doresti ceva si cat de mult esti dispus sa stai sa negociezi. Foarte probabil voi mai reveni la acest subiect, pentru ca e bine de stiut, dar deocamdata parca m-am intins destul.
Ce-am gasit interesant prin oras a fost un restaurant rotitor, unde am si luat pranzul - am zis ca asa ceva merita cateva zeci de rupii in plus la nota.
Podeaua restaurantului (care se afla pe terasa unui mall mai inalt, dar nu cel mai inalt) se rotea impreuna cu toate lucrurile de pe ea oferind astfel clientilor o panorama draguta asupra catorva piscuri din apropiere si a teraselor cladirilor din Kathmandu. O rotatie completa dureaza vreo 45 de minute, deci nu era deranjant de repede.
Seara am mai dat o raita prin niste magazine pe drumul catre hostelul nostru, dar mai repejor ca nu prea aveam lumina. Cina am luat-o la restaurantul International (pe langa noi), singurul deschis pe la 22, cand ne-am decis si noi. Celelalte au inchis mai repejor, iar strada "principala" era deja in bezna.
Mancarea a fost foarte buna, dar si preturile pe masura (in genul celor de la pranz). Totusi, m-am bucurat de un piure ca la mama acasa, o friptura de porc care inca mai bolborosea in farfurie cand mi-a adus-o ospatarul si o prajitura cu ciocolata gen pudding cu crema... Delicios.
Curentul a revenit abia la ora 00.30, drept urmare iar m-a prins ora 3.30 scriind. Gata, mai vedem si maine chestii noi.
La autocar ai aer conditionat de cantitatea de praf plutitoare, gaurile ocazionale facand doar interesant traseul curentilor de aer prin interiorul masinii, iar usa de urcare/coborare are un real aport dimineata la a mai racori putin atmosfera. Nu am putut sa nu ne minunam deseori de oamenii care stau in slapi (fara ciorapi) si n-au nicio treaba cu racoarea de afara. Asta inseamna adaptare la conditiile de mediu...
Revenind la Kathmandu, pentru ca despre drum am vorbit deja, orasul ne-a primit seara cu o deosebita discretie (a se citi "intuneric bezna"), iar dimineata cu un cer senin si-un soare care ne-a facut sa credem ca poluarea nu si-a facut inca simtita prezenta aici.
In timpul noptii am avut totusi parte si de un episod interesant pe care n-am apucat sa-l relatez mai devreme.
Initial, Razvan a rezervat o dubla si un single la hostelul nostru, dar la fata locului socoteala nu a mai fost aceeasi. In ton cu majoritatea plangerilor de pe hostelbookers.com, camerele rezervate nu erau disponibile, asa ca a trebuit sa ne adaptam, ei luand o tripla in regim de dubla, iar eu fiind nevoit (dar nicidecum deranjat de perspectiva) sa-mi petrec prima noapte in camera-dormitor cu 5 paturi cu mentiunea ca voi fi singur, iar din a doua seara se va elibera o single.
Zis si facut, am urcat pana la etajul 5, unde aveam si iesire pe terasa, mi-am ochit un pat in coltul din stanga sus al camerei si mi-am trantit pe el sacul de dormit (cu mine inauntru) in vederea unui somn binemeritat. Dusul l-am amanat pentru dimineata, curentul electric necesar incalzirii apei fiind disponibil doar pe timpul noptii. Ei incalzesc rezervoare mari situate pe terasele cladirilor(dupa ce in prealabil urca apa cu hidrofoarele), iar dimineata e cam singura perioada in care ai certitudinea ca poti face un dus cald. Daca nu, trebuie s-o iei sporadic, pentru ca alta metoda de incalzire a apei nu exista.
Mi-am inchis eu frumos usa cu "zavorelul" (o chichineatza ca la usa de la baie), am verificat gemurile ca sa nu am scapari de caldura si am incercat sa pun ochi pe ochi.
Nu prea mi-a iesit, pentru ca am avut proasta inspiratie ca in timp ce scriam postul precedent sa ma infrupt cu pofta dintr-un Toblerone negru. M-am intors de pe-o parte pe alta pana pe la 3, cand am auzit pe scari vorbe si pasi care se tot apropiau... Intr-un final, a venit si certitudinea ca voi avea si colegi de camera in noaptea asta. 3 indieni din Calcuta care treceau prin oras(n-am stat sa vorbesc cu ei prea mult), dintre care unul sforaicios... N-au facut prea mult zgomot cu pregatirile, in 10 minute fiind toti sub plapumi, dar la nici 2 minute de la stingere a inceput concertul pentru broscutza si orchestra. Din fericire, nu ma deranjeaza chiar atat de mult treaba asta si pot dormi chiar daca sforaie cineva langa mine (numai sa nu se zguduie peretii), dar cum ciocolata inca nu-si pierduse efectul a trebuit sa ma mai delectez vreo 15 minute...
De dimineata am fost matinal, poate prea matinal... La 9.15 aveam deja dusul facut desi ora de intalnire era 10 in receptie. Drept urmare, am coborat si am mai citit presa romaneasca online ca sa treaca timpul.
Pe la un 12.30 am reusit sa poposim pe terasa restaurantului "Big Belly"(ne-am mai fasticit prin niste magazine), unde am mancat (Roxana dixit) "cel mai bun mic dejun de cand am ajuns in Asia". Adevarul e ca omleta combinata cu un fel de cartofi taranesti, ceai tibetan (cu lapte de iac) si paine prajita cu miere a fost o adevarata placere.
Toaleta terasei a fost o experienta interesanta, cu 2 lumanari pe rezervorul de la WC (oamenii s-au orientat daca n-au curent in timpul zilei) si un miros puternic de naftalina (aveau vreo doi pumni de boabe intr-o farfurioara), iar capcana cu pragul de sus a functionat si de data asta in cazul meu...
Dupa aceea am dat fuga la centrul de informare turistica sa vedem ce ne sfatuiesc si ei la fata locului, plus niste cumparaturi la tarabele si magazinele de pe strada.
Trotuarele de aici nu sunt pline de gunoaie, iar pe marginea lor chiar exista un canal de scurgere (curatat si el). E un salt destul de mare de la deranjul cartierelor indiene de pana acum, iar intoarcerea la o oarecare situatie familiara noua ne mai ia parca din stresul de a nu calca in ceva (fie el de provenienta menajera, umana - indienii sunt pasionati de scuipat tutun pe strada - sau bovina) transformand astfel plimbarea pe strazile cartierului Thamel intr-un lucru mult mai placut.
Culorile de pe stradute iti starnesc un zambet de la o ureche la cealalta, majoritatea hainelor, a gentilor, a caciulilor si a salurilor expuse spre vanzare atragandu-ti ochii instant intr-un "vals din ce in ce mai tare". Seamana pe alocuri cu unele tarabe din Vama, doar ca aici nu prea intalnesti lemnul ca material de constructie al cosmeliilor.
Te poti plimba la nesfarsit si intra din magazin in magazin, n-are cum sa nu-ti placa, iar distantele sunt foarte scurte in aceasta zona pentru turisti. Merita sa-ti sacrifici o zi pentru cumparaturi, dar treaba cu negociatul nu trebuie s-o uiti niciodata. Am cumparat chestii plecand de la 750 de rupii ajungand pana la urma la 250, dar ne-am mai si inselat la altele dupa ce am comparat mai apoi in alta parte. Mi-e greu sa ma adaptez, pentru ca aici viata are alt cost, iar eu ma gandesc in primul rand daca-mi convine pretul. Prietenul meu indian mi-a sugerat cum sa negociez in India(cu aplicabilitate si in Nepal)... Daca mi se cere 1500, spun ca dau 500, dupa care mai discutam (cam asta e dimensiunea problemei). Ei te vad ca turist si iti ofera de cel putin 3 ori valoarea efectiva a produsului, conteaza ca tu sa stii cat de mult iti doresti ceva si cat de mult esti dispus sa stai sa negociezi. Foarte probabil voi mai reveni la acest subiect, pentru ca e bine de stiut, dar deocamdata parca m-am intins destul.
Ce-am gasit interesant prin oras a fost un restaurant rotitor, unde am si luat pranzul - am zis ca asa ceva merita cateva zeci de rupii in plus la nota.
Podeaua restaurantului (care se afla pe terasa unui mall mai inalt, dar nu cel mai inalt) se rotea impreuna cu toate lucrurile de pe ea oferind astfel clientilor o panorama draguta asupra catorva piscuri din apropiere si a teraselor cladirilor din Kathmandu. O rotatie completa dureaza vreo 45 de minute, deci nu era deranjant de repede.
Seara am mai dat o raita prin niste magazine pe drumul catre hostelul nostru, dar mai repejor ca nu prea aveam lumina. Cina am luat-o la restaurantul International (pe langa noi), singurul deschis pe la 22, cand ne-am decis si noi. Celelalte au inchis mai repejor, iar strada "principala" era deja in bezna.
Mancarea a fost foarte buna, dar si preturile pe masura (in genul celor de la pranz). Totusi, m-am bucurat de un piure ca la mama acasa, o friptura de porc care inca mai bolborosea in farfurie cand mi-a adus-o ospatarul si o prajitura cu ciocolata gen pudding cu crema... Delicios.
Curentul a revenit abia la ora 00.30, drept urmare iar m-a prins ora 3.30 scriind. Gata, mai vedem si maine chestii noi.
No comments:
Post a Comment